Hello you!

Deși poate nu reușim să vorbim atât de des pe cât ne-am dori, vreau să știi cât de mult te admir pentru tot ce ai realizat anul acesta. În perioada aceasta, în prag de sărbători, te-am purtat în gândurile mele și m-am hotărât să-ți transmit o urare diferită de „fie ca… toate cele”.

Anul ăsta te-a prins alergând. Poate după visuri, poate după soluții, poate doar încercând să ții pasul cu tot ce se întâmplă în jur. Dar astăzi, vreau să-ți spun un singur lucru: oprește-te. Respiră. Îmbrățișează tăcerea, chiar și pentru câteva minute.

Tăcerea poate fi inconfortabilă. În ea se ascund întrebări la care nu ai avut timp să răspunzi, emoții pe care le-ai pus pe pauză, gânduri pe care le-ai alungat. Dar tăcerea e și locul în care te regăsești. E locul în care lumea exterioară dispare pentru o clipă, iar tu devii suficient doar prin simpla ta prezență.

Respiră. Nu trebuie să rezolvi nimic acum, nu trebuie să fii altceva decât ceea ce ești. În liniștea dintre respirații, îți vei aminti cât de departe ai ajuns și cât de mult ai de oferit.

Îți sunt recunoscător pentru toată lumina pe care o aduci în lume, chiar și atunci când nu o vezi. Pentru toate momentele în care ai continuat, pentru toate zilele în care ai ales să te ridici. Dar cel mai important, îți mulțumesc că exiști și am avut ocazia să te cunosc!

În anul care vine, îți doresc mai mult spațiu pentru tine. Mai multă tăcere. Mai multe momente în care să-ți spui: „Sunt mulțumit. Eu sunt destul.„

Acum, poate te întrebi de ce am ales să scriu acest gând aici, pe acest blog. Simt că sunt un om norocos. Am un cămin, dorm ca un bebe în majoritatea timpului, am o familie grijulie, oportunități care m-au purtat prin lume și libertatea de a-mi urmări visurile. Am avut norocul să mă nasc într-un context care mi-a permis să muncesc pentru ceea ce îmi doresc.

Dar nu toți sunt la fel de norocoși. Sunt copii, precum cei de la Pata Rât, groapa de gunoi din Cluj, care nu își permit nici măcar papuci de iarnă, darămite să viseze la altceva.

Studiind promovarea online, împreună cu colegele mele, am încercat să oferim o voce celor care ajută. Am creat stickere ca un manifest, un mod de a spune povestea acestor oameni vulnerabili. Te invit să arunci un ochi peste ele și, dacă te inspiră, să descarci un sticker. Poate, împreună, vom reuși să facem o diferență.

Cu recunoștință,
Eu